Bible

Elevate

Your Sunday Morning Worship Service

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

2 Corinthians 12

:
Romanian - VDC
1 E nevoie laud, măcar nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului.
2 Cunosc un om în Hristos, care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup, nu ştiu; dacă a fost fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie).
3 Şi ştiu omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu: Dumnezeu ştie)
4 a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om le rostească.
5 Cu un astfel de om voi lăuda; dar, întrucât priveşte pe mine însumi, nu voi lăuda decât cu slăbiciunile mele.
6 Chiar dacă vrea laud, n-aş fi nebun, căci spune adevărul; dar feresc, ca n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la mine.
7 Şi, ca nu umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca pălmuiască şi împiedice îngâmf.
8 De trei ori am rugat pe Domnul mi-l ia.
9 Şi El mi-a zis: "Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită." Deci voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos rămână în mine.
10 De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.
11 Am ajuns nebun: voi m-aţi silit. Dar voi trebuia lăudaţi; căci, măcar nu sunt nimic, totuşi cu nimic n-am fost mai prejos de aceşti apostoli aşa de minunaţi.
12 Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi.
13 În adevăr, în ce aţi fost voi puşi mai prejos decât celelalte biserici, afară doar numai eu singur nu v-am fost o sarcină? O, iertaţi-mi nedreptatea aceasta!…
14 Iată sunt gata vin a treia oară la voi; şi tot nu voi fi o sarcină; căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă. Ce-i drept, nu copiii sunt datori agonisească pentru părinţii lor, ci părinţii pentru copiii lor.
15 Şi eu voi cheltui prea bucuros din ale mele şi voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puţin?
16 Fie şi-aşa! Nu v-am fost sarcină deloc. "Dar", zic ei, "ca un om isteţ ce sunt, v-am prins prin şiretlic."
17 Dar, am tras eu oare vreun folos de la voi prin vreunul din aceia pe care i-am trimis la voi?
18 Am rugat pe Tit vină vadă; şi împreună cu el am trimis şi pe fratele; a cerut Tit ceva de la voi? N-am fost noi călăuziţi de acelaşi Duh şi n-am călcat noi pe aceleaşi urme?
19 De multă vreme voi închipuiţi vrem ne apărăm înaintea voastră! Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos; şi toate aceste lucruri le spunem, preaiubiţilor, pentru zidirea voastră.
20 Fiindcă tem ca nu cumva, la venirea mea, găsesc aşa cum n-aş vrea găsesc, şi eu însumi fiu găsit de voi aşa cum n-aţi vrea. tem nu găsesc gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfe, îngâmfări, tulburări.
21 tem ca, la venirea mea la voi, nu smerească din nou Dumnezeul meu cu privire la voi şi trebuiască plâng pe mulţi din cei ce au păcătuit mai înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia, curvia şi spurcăciunile pe care le-au făcut.